Ani la rând am fost tipul „prea ocupat”. Refuzam invitațiile una după alta, fiindcă preferam să petrec acel timp muncind, singur, avansând la proiectele mele.
Nu se vede imediat. Apoi, într-o zi, ridici capul: prietenii au încetat să te mai invite, legăturile s-au stins fără nicio ceartă, doar prin tăcere. Iar când singurătatea ajunge să te lovească, când vrei să reaprinzi acele prietenii lăsate în pauză, descoperi că a devenit greu. Atunci am înțeles un lucru: a reconstrui un cerc social nu se improvizează, se lucrează la el.
Ce am făcut, concret
În loc să mă învinovățesc, am făcut ce știu să fac: să cercetez. Timp de mai multe luni am adunat studiile științifice serioase despre prietenie și legătura socială, lucrările lui Jeffrey Hall, Robin Dunbar, Leon Festinger sau Robert Zajonc, printre alții. Și le-am folosit cu adevărat: am reînnodat prietenii rămase fără suflu și am creat altele noi.
De acolo s-a născut Metoda 200 de Ore. E ceea ce mi-ar fi plăcut să mi se întindă în acel moment: aceste cercetări transformate în acțiuni concrete, unde fiecare modul urmează același fir roșu, să dedici în mod voit timp pentru a construi și consolida legăturile.
Fie că singurătatea a fost aleasă sau nu, nu este o fatalitate.
Convingerea mea
Nu cred că prietenia e un dar rezervat câtorva. E o abilitate, făcută din ore și din gesturi repetate, iar tot ce e o abilitate se învață. Exact despre asta e ceea ce împărtășesc aici: o metodă clară, cinstită, cu garanție de 30 de zile.